Fondul Proprietatea a fost marți emitentul de la Bursa de Valori București (BVB) cu cele mai multe acțiuni tranzacționate, într-o zi dominată de anunțul oficial privind listarea companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, prin vânzarea parțială sau totală a pachetului de 20% din capital deținut de Fond.
Bursa de la București (BVB) a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, după două sesiuni de stagnare, pe un rulaj cu acțiuni de 41,2 milioane de lei (8,66 milioane euro)
Bursa de la București a continuat să crească în ședința de joi, după ce ieri a urcat la noi maxime ale anului, în contextul unor evoluții mixte la nivel european.
Bursa de la București a revenit pe scădere în ședința de vineri, după un câștig nesemnificativ în ședința precedentă, evoluția fiind în contrast cu cea a burselor europene. Rulajul cu acțiuni a fost în creștere la 43,57 milioane de lei, din care 1,61 milioane de lei o tranzacție pe piața DEAL, cu acțiuni Digi Communication (DIGI).
Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de joi fără inflexiuni majore, într-un climat de indecizie la nivel european. Banca Transilvania (TLV) a asigurat 48,5% din rulajul cu acțiuni de 30,8 milioane de lei.
Bursa de la București contrastează din nou cu bursele europene și încheie pe verde ședința de joi, după corecțiile înregistrate miercuri, într-o ședință cu un rulaj de 37,54 milioane de lei pe acțiuni - maximul lunii în curs.